Atinge-Mă - Primul capitol

 

Felicity și-a petrecut toată adolescența zdrobită de faima celor două surori ale sale, cele mai populare fete din școală și reginele balului. Fusese dificil să reușească să supraviețuiască știind că nu era la fel de frumoasă și slabă ca și ele și, de teama de a nu atrage atenția bătăușilor din școală, a preferat să trăiască „invizibilă”. Acum, însă, lucrurile s-au schimbat. Aflată în anul doi de facultate, are două prietene fantastice și nu se mai ascunde. Cu toate acestea, acea respingere față de propriul corp a rămas și nu a reușit să depășească încă teama de a fi atinsă. Ryo a fost întotdeauna în centrul atenției împreună cu prietenii săi. O singură privire a sa este suficientă pentru a face pe oricine să se teamă de el sau să-l dorească. Nu știe ce înseamnă un refuz, iar cei care au încercat au regretat amarnic. Viața sa a fost întotdeauna un amestec de adrenalină și viteză, însă, în ciuda faptului că i-a plăcut întotdeauna să-și asume riscuri, nu și-a imaginat niciodată că va cădea cu motocicleta din cauza unei fete distrase, capabilă să facă și să spună mereu ceva greșit la momentul greșit. Ryo nu intenționa să o ierte. Felicity, cuprinsă de vinovăție, ar fi făcut totul pentru a-l face să o ierte. Chiar dacă asta însemna să devină sclava lui. Însă, până la ce punct se poate întinde o funie înainte să se rupă?

1. FELICITY

Nu eram obișnuită să-mi petrec serile în cluburi.

Când eram la liceu, mergeam uneori în cluburi cu colegii de clasă, însă nu mă distram niciodată și ajungeam să mă confund cu tapițeria. Aveam mereu imaginea unei proscrise, incapabilă de a interacționa ușor, de a mă integra în conversație sau de a lăsa lucrurile în voie.

Întotdeauna mi-a fost foarte dificil să ies cu prietenii, iar după ce sora mea, Bethany, a absolvit liceul, m-am închis și mai mult în mine. Nu că aș fi avut altă opțiune, acum că celebra mea soră, regina balului și șefa majoretelor, nu mai era să mă introducă în grupul ei de prietene, tot ceea ce îmi rămânea de făcut era să revin Domnișoara Habar N-am Cine Ești. Cele cu care mă întâlnisem timp de trei ani nu erau prietenele mele, ci ale surorii mele, iar acum, la terminarea școlii, aveam această confirmare. Niciuna dintre ele nu mă căutase vreodată, nici nu mă sunase să ieșim împreună sau să învățăm împreună.

Așa că am rămas singură un an întreg, uitată de toată lumea și hotărâtă să mă fac invizibilă pentru toți, mai degrabă decât să fiu tachinată sau umilită din cauza aspectului meu plictisitor și atât de puțin atrăgător, în contradicție cu cel al surorilor mele Bethany și Ava.

E greu să reușești să te faci acceptată și apreciată când, inevitabil, oricine s-a întâlnit cu mine a ajuns să-mi cunoască surorile mai mari, ambele foste regine a balului, eu nereușind să mă compar cu ele.

Ani la rând am îndurat și am suferit din cauza acestei diferențe. Mi-a trebuit mult timp, însă în sfârșit reușisem să mă accept așa cum sunt, cu părul meu creț, cu ochii de un căprui plictisitor, pielea sensibilă, coșurile vechi și, firește, kilogramele în plus.

Dacă astăzi am reușit să mă uit în oglindă fără să privesc în altă parte a fost doar datorită celor două persoane pe care le cunoscusem în primul an de facultate: Kira Yoshida și Alice Preston. Cele mai frumoase și incredibile fete pe care le-am întâlnit vreodată și nebunia era că erau prietenele mele! Doar ale mele, fără ajutorul lui Bethany sau Ava. Ele mă primiseră în cercul lor fără să știe nimic despre mine. Mă acceptaseră așa cum eram și datorită prieteniei lor avusesem cel mai bun an școlar din viața mea.

Am cunoscut-o pe Kira la ora de sociologie. În prima zi s-a așezat lângă mine și m-a complimentat pentru coafura cu coc dublu, spunându-mi că și ei îi place coafura aceea, doar că ei nu îi stă bine. Acea frază a fost suficientă pentru a mă face să o plac instant. Mai târziu am ratat un curs, iar ea a avut grijă să îmi dea notițele. Din acea zi, am început să petrecem mult timp împreună să învățăm și am descoperit că era un adevărat geniu. Într-una dintre acele după-amiezi când învățam împreună în camera ei am cunoscut-o pe colega sa de cameră, Alice Preston.

Spre deosebire de Kira, care era mereu echilibrată și dulce, Alice mi s-a părut imediat mai degrabă ca o tornadă incapabilă de a se opri, chiar și în fața unui pericol la fel de mare ca Easton Carson, unul dintre cei patru băieți din liceul meu care domniseră ca niște tirani peste toți elevii și profesorii, făcând viața un iad oricui ar fi îndrăznit să li se opună. De-a lungul anilor mei de liceu am avut grijă să mă ascund pentru a nu intra în vizorul lor și reușisem întotdeauna datorită capacității mele de a mă face invizibilă pentru ceilalți.

Cu toate acestea, mai târziu am aflat că nici Kira nu era diferită. Sub acel aer sincer și nevinovat, exista o forță și o determinare extraordinară care i-au permis să ajungă la inima celui mai obscur și rezervat băiat de la cursul meu de psihologie, Lucas Scott.

Atunci am simțit admirație și invidie pentru cele mai bune prietene ale mele, pentru că erau frumoase, curajoase, îndrăznețe, capabile să lupte împotriva adversităților și să-i cucerească pe băieții cel mai greu de abordat și îmblânzit.

Nu renunțaseră în trecut, iar azi, ambele aveau câte un iubit minunat care le îndrăgea. Atunci când mă gândeam la Easton și Lucas, nu puteam să nu mă întreb cum au reușit Alice și Kira să câștige inimile atât de rebele și întunecate ale celor doi băieți.

- Felicity, iată-te! Suntem aici!, o auzi dintr-o dată pe Kira, care mă aștepta deja la o masă în club.

Ușurată că nu am ajuns prima, mă îndreptai spre ea, însă apoi am observat că era și Lucas acolo.

- Bună!

- OK, eu am să plec. Vă las singure, oftă Lucas, după ce-i făcu cu ochiul cu subînțeles Kirei. Aceea era o seară specială pentru noi, fetele. Îmi serbam ziua de naștere.

- Mulțumesc, iubitule! Te sun când mă întorc în campus.

- În regulă, răspunse el, privind suspicios în jur. Locul era plin de băieți, iar frumusețea Kirei cu siguranță nu trecuse neobservată.

- Dar, dacă sunt probleme…

- Nu vor fi. Acum du-te liniștit, încercă Kira să-l liniștească, luptându-se încă să-i țină sub control gelozia.

- Nu îmi place locul ăsta, șuieră el, observând câțiva tipi care se uitau admirativ în direcția Kirei. - Tipii ăia de acolo abia așteaptă să plec să sară pe voi.

Să sară pe noi?

Aproape că am izbucnit în râs.

Cu siguranță nu eram eu cea care își asuma riscul, ci doar prietena mea.

Mă uitai la Lucas. Întotdeauna fusese grijuliu și atașat de Kira. Ea îmi povestise despre trecutul dificil al iubitului ei, cu un tată violent și fără cineva capabil să-i ofere dragoste. Simțisem tandrețe și tristețe pentru el și puteam să-i înțeleg anxietatea legată de distanța față de Kira. Ea era lumea lui, singura lui sursă de fericire, însă trecutul său îl făcea mereu să vadă latura negativă a oamenilor, astfel că tindea întotdeauna să fie precaut și să se teamă că cineva i-ar putea face rău iubitei sale.

- Îți promit că o voi proteja pentru tine, am intervenit eu, adresându-mă lui.

Lucas îmi oferi unul din zâmbetele lui rare, făcându-mi inima să bată nebunește.

Da, eram îndrăgostită de el, dar nici măcar nu aș fi îndrăznit să mă apropii. Lucas îi aparținea Kirei și nu aveam nicio intenție să le stric frumoasa relație.

În cele din urmă, Lucas se îndepărtă, însă nici nu am apucat să mă așez când am văzut-o pe Alice apropiindu-se cu Easton.

- Easton, pleacă! îi ordonă ea cu severitate.

- Eu plec, dar tu încearcă să nu bagi în seamă alți tipi, altfel te sfâșii, o amenință el imediat cu un zâmbet fals pe buze.

- Același lucru este valabil și pentru tine. Înșală-mă atunci când mergi să te distrezi cu prietenii, iar eu îți voi pune o tarantulă în lenjerie, răspunse ea deloc intimidată.

- Oare cei doi reușesc să-și vorbească fără să se amenințe?, mă întrebă Kira cu voce joasă.

- Nu cred, chicoti eu amuzată. Numai Alice putea face față unui nebun ca Easton și el părea a fi singurul care-i putea fi alături fără a se lăsa zdrobit de caracterul vulcanic al iubitei sale.

- Bună, ne salutară amândoi când se apropiară de masă.

- Acum pleci? Aceasta este seara noastră, a fetelor, îl gonii Alice.

- Bine, plec. Ne vedem mai târziu, zise Easton, însă nu înainte de a scoate agrafa care ținea ridicat cocul lui Alice.

- Blestemat să fii! Mi-a luat o oră să îmi fac cocul acela!, mârâi Alice supărată.

- Asta e pentru că m-ai abandonat în seara asta în loc să vii cu mine la cinema! răspunse el mulțumit înainte de a pleca.

Îl privii pe Easton în timp ce se îndepărta și îi răspunsei la salut.

Încă nu-mi venea să cred că tocmai mi-am luat rămas bun de la faimosul și teribilul Easton Carson.

Pe tot parcursul liceului tremurasem de fiecare dată când intra în clasă și mă rugam să nu ajung vreodată în raza lui sau victima vreunui pariu...

Făcusem totul pentru a evita această situație și îmi reușise mereu foarte bine, până acum... Easton tocmai mă salutase!

Desigur, ochii lui de culoarea gheții încă mai apăreau în unele dintre coșmarurile mele, însă în ultimele luni ajunsesem să-l cunosc și să descopăr că nu era atât de rău precum crezusem.

Era doar un băiat care își ascundea slăbiciunile sub un strat gros de bravadă, însă Alice reușise să-l schimbe și să-l facă să crească.

Din păcate, nu același lucru se putea spune și despre prietenii lui pe care, din fericire, nu îi văzusem niciodată.

Ultima dată când stătusem aproape de ei fusese într-un magazin de bijuterii, în timp ce Easton alegea un inel pentru Alice.

De atunci trecuseră câteva luni, iar Alice, știind cât de inconfortabil mă făceau să mă simt, evitase întotdeauna întâlnirea dintre mine și ei.

- Ești superbă, Felicity! îmi atrase atenția Kira, admirându-mi rochia și părul.

- Nu trebuia să vă fi deranjat atât de mult, șopti eu, roșind brusc și coborând ochii. Să mă simt observată mă făcea întotdeauna să mă simt foarte inconfortabil. Îmi petrecusem atât de mulți ani făcându-mă invizibilă, încât acum simțeam doar rușine și jenă când cineva se uita la mine.

Îmi ștersei palmele transpirate pe rochia minunată pe care mi-o dăruise Kira cu o zi înainte de ziua mea. Să o port fusese pentru mine un efort teribil, pentru că oricât de minunată era și oricât de bine mi se potrivea, lăsa prea multă piele descoperită și mă făcea să mă simt prea expusă față de cei din jur.

Mângâiai mătasea neagră a decolteului în V și a mânecilor scurte, apoi lăsai mâinile să-mi coboare pe fusta înflorată evazată care îmi ajungea până la genunchi. Era o senzație minunată pentru că mă făcea să mă simt liberă și confortabil, însă de fiecare dată când simțeam adieri de aer care îmi împingeau pe sub material, îmi venea să fug și să-mi pun unul dintre iubitele mele hanorace supradimensionate.

- Pentru noi a fost o adevărată plăcere, încercă Alice să mă liniștească cu un zâmbet larg, jucându-se cu una dintre buclele mele proaspăt aranjate la coaforul unde mă dusese în acea dimineață.

Mă simțisem renăscută când acceptasem acea transformare, abandonând definitiv acele șuvițe roz și fucsia, pentru a reveni la castaniul meu natural cu șuvițe de blond până la vârfuri.

Pentru această ocazie îmi pusesem chiar lentilele de contact și îmi făcusem un machiaj în tonuri calde pentru a-mi scoate în evidență ochii căprui și tenul măsliniu.

- Acest look te prinde foarte bine. Ar trebui să te îmbraci mereu așa. Îți stă minunat! exclamă Kira, care avea întotdeauna ceva bun de spus pentru oricine. Cu ea îți era imposibil să te simți pe dinafară. Știa întotdeauna ce să spună la momentul potrivit.

- Hei, dar cadourile nu s-au oprit aici! exclamă Alice, în timp ce Kira îi atrase atenția chelnerului să ne aducă o băutură și o felie din cheesecake-ul cu fructe de pădure pe care îl alesesem împreună cu două zile înainte, când ne hotărâsem să sărbătorim ziua mea de naștere în acea sâmbătă după-amiază.

- O, fetelor, vă rog… Mă faceți să mă simt vinovată… Eu nu am făcut nimic din toate astea pentru voi de ziua voastră de naștere, bâigui, simțindu-mă inconfortabil.

- În realitate, ceea ce suntem pe cale să îți dezvăluim nu este un cadou adevărat, ci mai degrabă o ofertă.

- Ce fel de ofertă?, întrebai eu curioasă.

- Peste câteva zile o să începem al doilea an de facultate și voiam să te întreb dacă ai vrea să împarți camera cu mine, mă rugă Alice cu ochii strălucind de emoție.

- Și Kira?, întrebai confuză. Pe parcursul primului an, Alice și Kira au împărțit dormitorul 7A din căminul Sherman, în timp ce eu am stat în căminul Maxwell, la cinci străzi distanță, împărțind o cameră cu Lea, o fată mai mare decât mine cu care abia schimbasem cinci cuvinte tot anul.

- Părăsesc căminul, mă informă Kira. Anul trecut am stat mereu cu Lucas și anul acesta ne-am convins părinții să ne închirieze o garsonieră în apropiere. Lucas își caută deja un loc de muncă pentru a ne putea întreține și pentru a reduce efortul financiar pentru părinții mei.

- Asta înseamnă că eu o să fiu singură și mi-ar plăcea tare mult să fii noua mea colegă de cameră, continuă Alice.

- Și Easton?

- A încercat să facă presiuni pe la director, din moment ce este unchiul lui, însă nu a existat nicio modalitate pentru a-l convinge să ne lase să stăm în aceeași cameră. Spune că nu își permite să creeze un precedent, întrucât există riscul ca și alți studenți să procedeze apoi la fel, creând în cele din urmă scandaluri sau alte probleme.

- Prin urmare, te-ai gândit la mine.

- Normal. Tu și Kira sunteți cele mai bune prietene ale mele!

- Atunci, accept, am șoptit eu entuziasmată. Ea nu știa, însă să o aud spunând că sunt cea mai bună prietenă a ei era cel mai bun cadou pe care îl puteam primi vreodată.

Alice sări în sus de bucurie și veni să mă îmbrățișeze strâns.

Cu greu m-am abținut să nu mă îndepărtez.

Să fiu atinsă, mereu mă punea în defensivă, însă știam că Alice mă iubește și mă accepta așa cum sunt.

Chiar și Kira m-a îmbrățișat cu afecțiune.

La rândul meu, m-am trezit îmbrățișând și eu aceste mici și firave fete pe care în sfârșit le puteam numi prietene.

Când ne-am așezat în jurul mesei, chelnerul ne-a adus tortul cu o lumânare în mijloc.

- Pune-ți o dorință și suflă în lumânare, mă invitară Kira și Alice.

Le privi îndelung. Ambele erau foarte frumoase.

Alice era incredibilă cu părul său roșcat, înflăcărat precum îi era și caracterul, însă cu o inimă de aur.

Kira era pur și simplu specială cu trăsăturile ei orientale și dulceața ei dezarmantă.

Voiam să fiu și eu ca ele. Frumoasă și unică.

În acel moment am simțit cum crește în mine o dorință de schimbare, iar acel nou aspect reprezenta dovada. Speram ca în timp, această evoluție să mă facă să mă accept și poate să mă apreciez pentru ceea ce sunt.

- Așadar? Ce ți-ai dorit?, mă întrebă nerăbdătoare Alice.

- Vreau ca prietenia noastră să dureze mereu, i-am răspuns eu.

- Trebuie să îți dorești ceva ce nu ai, nu ceva ce ai deja, prostuțo, râse Kira.

- Kira are dreptate. Gândește-te la altceva. Nu știu... Un băiat?, încercă Alice.

- Nu sunt suficient de frumoasă încât să atrag atenția băieților. Nu sunt ca voi.

- A, da? Atunci de ce băieții aceia care stau la masa din spate te fixează cu privirea?, se înfurie Alice care nu putea suporta ideea că nu mă simțeam la fel de frumoasă ca ea.

- Se uită la voi, nu la mine.

- Prostii!

- Felicity, oftă Kira. Și ea suferea din cauza lipsei mele de stimă.

- Voi țineți la mine, dar să fim serioase: eu nu sunt frumoasă ca voi!, am izbucnit eu neliniștită.

- Eu niciodată nu m-am crezut frumoasă. Doar Lucas mi-o spune, însă el mă iubește, așa că nu se pune.

- Atunci de ce este gelos și supărat dacă cineva se apropie de tine?

- Pentru că este un prost, rezolvă Kira dând din umeri. Dacă aveam sânii tăi, aș fi înțeles, dar eu sunt ca o placă de surf, așa că nu are de ce să fie gelos.

- Ești slabă, justificai eu.

- Sunt plată și fără curbe. Uneori te invidiez și nu știu ce aș da să am șoldurile și sânii tăi.

- Eu în schimb sunt mică de înălțime și am picioare scurte, urmă Alice. Mi-aș dori să am înălțimea și picioarele tale.

- Am coapse și fund mari.

- Pe scurt, visul erotic al multor bărbați, chicoti Alice, făcându-mă să mă înroșesc ca o roșie.

- Felicity, după cum poți vedea, nu ești singura care nu se simte perfectă. Și noi avem complexele noastre, însă am decis să ne acceptăm așa cum suntem, îmi șopti Kira punându-și mâna pe brațul meu.

- Sunt sigură că Easton și Lucas nu gândesc ca voi.

- Într-o zi o să vezi că îți vei găsi și tu pe cineva care te va vedea așa cum ești, adică frumoasă.

- În regulă, prinsei eu curaj, apropiindu-mă de lumânarea aprinsă. Atunci îmi doresc un băiat precum Easton și Lucas, care să mă iubească pentru ceea ce sunt. Îmi doresc o poveste de dragoste cu D mare.

Am suflat în lumânare, apoi mi-am ridicat privirea și am întâlnit două perechi de ochi îngrijorați care mă priveau.

- Ce s-a întâmplat?, mă alarmai.

- Un băiat precum Easton și Lucas?! Ai înnebunit?, explodă Alice.

- Chiar îți dorești un tip întunecat și dificil de gestionat precum Lucas al meu?, murmură Kira precaută.

- Ei bine, eu mă gândeam la o persoană mai echilibrată și mai bună.

- Exact opusul nebunului de Easton! interveni și Alice. Sper ca dorința ta să nu se împlinească, altfel vei avea probleme serioase.

- Fetelor, mă speriați... Această zi de naștere începe să semene cu prologul unui film de groază, mă agitai eu.

- O, nu, scuză-ne! Doar că ne-ai lăsat puțin cu gura căscată, pentru că atât eu cât și Alice avem relații complicate cu iubiții noștri și niciuna dintre noi nu s-a gândit vreodată că cineva și-ar dori o relație asemănătoare cu a noastră, îmi explică Kira încet, în timp ce Alice aproba din cap tot ceea ce spunea prietena noastră.

Nu îmi imaginasem niciodată cât de greu ar putea fi să fiu cu Lucas sau cu Easton, însă preferai să nu pun mai multe întrebări și să mă concentrez asupra tortului.

Într-o clipă am tăiat trei felii perfecte și împreună ne-am delectat papilele gustative cu acel paradis.

- Acest tort este divin, însă sunt sigură că tu te-ai fi descurcat mai bine, murmură Alice savurând desertul.

Am zâmbit stânjenită, pentru că încă nu eram obișnuită să împărtășesc nimănui dragostea mea pentru gătit, însă de când Alice a aflat că urmez un curs de gătit la facultate, am început să-mi folosesc prietenii drept cobai pentru experimentele mele culinare, pe care cele două fete îl numeau drog. Să am pe cineva care mânca tot ceea ce găteam era o onoare pentru mine, iar în ultima vreme, acest lucru îmi dăduse energia să mă perfecționez și mai mult și să încerc noi arome.

- Felicity! Acea voce neașteptată și acel ton sever avură puterea de a mă paraliza și de a-mi face să-mi piară pofta de mâncare. M-am întors, simțind că mă aflu la un pas de prăpastie.

Când ochii mei întâlniră silueta subțire și perfectă a surorii mele Ava, simții că mor.

În momentul acela aș fi vrut să mă ridic și să o împing afară din club înainte să poată deschide gura, în schimb, am rămas lipită de scaun, cu gâtul arzând de o furie care cu siguranță urma să se dezlănțuie foarte curând.

- Nu ai de gând să mă prezinți prietenelor tale?, întrebă ea nerăbdătoare ca urmare a tăcerii mele.

- Ava, sora mea. Ele sunt Kira și Alice. Mergem împreună la aceeași universitate și…

- Sunteți prietene?, întrebă surprinsă Ava, dându-mi prima lovitură. Pentru ea părea de neconceput ca o fată frumoasă să se întâlnească cu una urâtă. Iar dacă, totuși, se întâmpla asta, era doar pentru a ieși în evidență, apărând în public lângă o prietenă mai puțin atrăgătoare. I-am remarcat privirea și i-am citit acuzația din ochi: „Doar te folosesc”.

Ava nu era rea, însă avea o mentalitate proprie și credea ferm că lumea fusese împărțită între persoane frumoase și urâte. Două categorii absolut distincte.

- Da, încercai să răspund, însă cuvintele îmi ieșiră cu greu de pe buze, iar obrajii începură să îmi ardă de rușine.

- Atunci, de ce nu le-ai invitat la petrecerea de ziua ta din seara aceasta? Mama și tata nu ar fi avut nimic de obiectat, știi? Ba chiar ar fi fost bucuroși să mai aibă câțiva oaspeți în plus.

M-am întors rapid către Kira și Alice. Dezamăgirea pe care am văzut-o în ochii lor mă făcu să roșesc de rușine, pentru că le spusesem că nu va fi nicio petrecere cu familia.

Adevărul era că acele două fete erau prietenele mele. Și ar fi trebuit să rămână ale mele, în loc să fie prinse de farmecele mamei, ale Avei sau ale lui Bethany.

Nu voiam să le împart cu nimeni și, mai presus de toate, nu voiam ca ele să poată vedea acea parte din mine care era doar o gaură mare neagră, un nimeni care nu merita nici măcar atenția propriilor părinți.

- Credeam că mama voia să le invite doar pe prietenele lui Sandy! încercai eu să mă salvez din situația dezastruoasă.

- Petrecerea pentru Sandy s-a încheiat acum două ore. Tu ai pregătit tortul. Nu-ți amintești?

- Am uitat!, am mințit eu.

- Poate dacă ai mânca mai puține porcării nu ai mai avea aceste pierderi de memorie! Lasă furculița aia jos sau te vei îngrășa și mai mult. Și chiar nu ai nevoie! mă certă ea pe același ton sever pe care îl folosea și mama. În trecut încercasem să o fac să înceteze în a-mi face astfel de remarci, mai ales în fața altor oameni, însă, de-a lungul timpului, mi-am dat seama că nu voi reuși niciodată, pentru că pentru ei era un motiv de mândrie să mă împiedice să mă mai îngraș. Mai bine o umilință în plus pentru mine decât să le apese sentimentul de vinovăție văzându-mă săturată fără să spună un cuvânt.

Eu vedeam altfel lucrurile, dar aceasta era problema mea.

- Este doar o felie de tort, nu un baton de unt! intervenii Alice, lăsându-mă fără cuvinte. Nimeni nu a îndrăznit vreodată să o contrazică pe sora mea sau pe mama mea când a fost vorba de calorii sau de indicele de masă corporală.

- Vom avea oricum tort în seara aceasta... De aceea spuneam, mormăi Ava nesigură în fața privirii criminale a lui Alice, înainte de a se întoarce rapid și de a fugi.

- De ce nu ne-ai spus de petrecerea de ziua ta din seara aceasta?, mă întrebă Kira precaută, deși știam că era supărată.

- E doar o prostie cu familia mea. Sărbătorim atât ziua mea, cât și ziua surorii mele Sandy, care mâine împlinește cinci ani. În această după-amiază, mama a organizat o mega petrecere pentru ea cu toți prietenii și prietenele ei de la grădiniță. În seara aceasta, însă, va fi doar o întâlnire restrânsă cu prietenii apropiați.

- Ai și alți prieteni?

- Nu ai mei. Prieteni de familie.

- Și petrecerea de ziua ta?

- Teoretic este în seara asta, dar știu deja că protagonista rămâne Sandy. Adevărata petrecere este aici. Cu voi.

- Am fi organizat ceva și mai măreț, dacă ne-ai fi lăsat.

- Nu, vă rog! Urăsc petrecerile și urăsc să fiu în centrul atenției! mă speriai eu imediat.

- De ce nu ne-ai invitat în seara asta?, mă întrebă din senin Alice care până atunci tăcuse.

- Eu… Eu…, nu voiam să vă pierd.

Nu am reușit să îmi termin fraza și, înainte de a mă putea opri, m-am trezit ascunzându-mi în palme fața în lacrimi.

- Hei, ce s-a întâmplat? mă întrebă îngrijorată Kira, alergând să mă îmbrățișeze cu brațele ei subțiri și mici, ceea ce i-ar înnebuni pe părinții mei.

- Nu voiam să vă pierd prietenia! reușii eu să spun printre sughițuri.

- De ce ți-e teamă că se va întâmpla asta?

- Pentru că îmi cunosc familia și știu cât de grozav de bine se pricepe să încânte oamenii și să-i târască în lumea ei strălucitoare, la care eu nu am acces.

- Despre ce tot vorbești?

- Veniți în seara aceasta la mine acasă și o să vedeți, renunțai eu, întrebându-mă imediat dacă ar fi bine să aflu astfel cât de solidă este prietenia noastră.

Continuă să citești...